Hartii, Autocolante, Plastic

În ziua de astăzi există o varietate foarte mare de suporturi care pot fi folosite la tipărire. Vom face referire în special la câteva dintre cele care pot fi folosite la tiparul digital.
Tipuri de hartie folosite la tipar digital:
hârtia offset (simplă, cretată, satinată, etc.)
hârtia pentru tipărire digitală
hârtii şi cartoane speciale (diverse texturi şi culori)
hârtii reciclate - folosite din ce în ce mai des
autocolant din hârtie sau poliester
poliester (generic- plastic) alb- opac lucios sau transparent
Toate tipurile de suport enumerate mai au câteva caracteristici comune:
Greutate pe metru patrat (gmp) - defineşte greutatea unui metru patrat de hârtie sau a unui format A0 (vezi articolul despre dimensiuni aici)
Opacitate - este determinată de greutatea, ingredientele şi gradul de absorbţie luminoasă a hârtiei. Opacitatea arată cât de mult se vede printul de pe partea opusă a hârtiei (prin transparenţă). Complet opac însemnă opacitate de 100% iar complet transparent înseamnă opacitate de 0%.
Gradul de alb - măsoară procentul de lumină albastră, de o anumită lungime de undă, care este reflectat. Se măsoară pe o scală de la 1 la 100 (de la cea mai puţin la cea mai luminoasă), de obicei gradul de alb fiind între 60 şi 90%. Gradul de alb influenţează percepţia culorii şi contrastul dintre zonele cu acoperire mare şi cele cu acoperire mică ale printului.
Compoziţia:
Hârtia offset, cretată, laser, etc. - conţine celuloză + compuşi anorganici pentru caracteristici speciale.
Sintetică - pvc, poliester, etc.
Hârtia offset simplă
netratată, folosită de obicei pentru interior de carte, formularistică, lucrări nepretenţioase; în general se tipăreşte cu una sau două culori
poate fi şi volumică (densitate mica) cu diverse variante de bulk (un coeficient de grosime a hârtiei)
poate fi albă sau diverse nuanţe de crem.
Hârtia offset cretată
este o hârtie tratată cu diverse substanţe chimice (caolin, carbonat de calciu, cretă, etc.)
poate avea în compoziţie substanţe care micşorează absorbţia de apă, măresc rezistenţa la raze ultraviolete etc.
poate fi cretată pe o singură o faţă sau dublu cretată (tratată pe ambele feţe)
denumită şi mediaprint
hârtia cea mai folosită în tipografiile offset pentru lucrările CMYK sau/şi pantone
poate fi lucioasă, superlucioasă, mată
este acceptată şi de utilajele de tipar digital de generaţie nouă (vezi Press C8000)
Hârtia offset calandrată
este o hartie offset, presată suplimentar, pentru a obţine o suprafaţă mult mai netedă, de calitate superioară şi un tuşeu satinat; poate fi folosită cu mare efect pentru inserturile color în cărţi.
Hârtia pentru tipărire digitală
- standard (de „copiator”)
hârtia folosită pentru majoritatea imprimantelor office, lucrări de birou standard, fără pretenţii de calitate
poate avea gramaje între 70 şi 85 gmp
- de înaltă calitate pentru imprimante laser
suprafaţă tratată pentru depunerea în condiţii optime a tonerului
folosită pentru tipărire color de calitate
poate fi mată sau lucioasă
- foto de înaltă calitate
folosită pentru imprimantele inkjet
suprafaţă special tratată pentru depunerea optimă a cernelii
- autocolante hârtie, poliester şi alte suporturi speciale
Hârtii şi cartoane speciale
pot fi speciale pentru tipar offset sau digital sau pot fi folosite de ambele tehnologii.
sunt hârtii/cartoane cu diverse texturi (striaţii, adâncituri, modele, etc.), culori (inclusiv argintii, aurii, sclipitoare, etc.)
pot fi parţial sau total reciclate, cu componentă sintetică, etc.
se pretează pentru lucrări cu o anumită tematică sau pentru impact mare (cărţi de vizită, invitaţii, meniuri, etc.)
Hârtii reciclate
au în componenţă hârtii tipărite anterior şi reciclate si au preţuri mari datorită ciclului de producţie mai complex decât pentru hârtia standard.
sunt folosite pentru lucrările eco, prietenoase cu mediul, ” enviromental friendly”
(a nu se confunda cu hârtii reciclabile)
Autocolante
suportul de tipărire are adeziv pe spate
partea cu adeziv este acoperită cu un suport special, cerat, pentru a permite desprinderea uşoara şi aplicarea
adezivul poate fi mai slab sau mai puternic în funcţie de cerinţe
suportul pe care se tipăreşte poate fi din hârtie offset, cretată, colorată în masă sau materiale plastice (pvc, poliester, etc.)
pot fi pretăiate
pot avea suportul striat (pretăiat) pentru desprindere uşoară
Suport din plastic (poliester, pvc, etc.)
trebuie ales în funcţie de procedeul de tipărire
Pentru tiparul digital se pot folosi majoritatea tipurilor enumerate mai sus, cu excepţia celor care nu suportă temperaturi de peste 100 grade celsius (ex.: pvc, anumite tipuri de cartoane speciale)
Pentru impactul maxim al proiectelor dumneavoastră şi ţinând cont de condiţiile de utilizare, alegeţi cu atenţie tipul cel mai potrivit de suport.
Lasa o parere